sâmbătă, 16 ianuarie 2016

De vorba cu .... Maria - Matrioshka Handmade

Bine v-am regasit!! 
Astazi va invitam sa faceti cunostinta cu Maria - Matrioshka Handmade. Am stat de vorba si am aflat multe lucruri interesante pe care va invitam sa le cititi in cele ce urmeaza. Ii multumim Mariei pentru ca ne-a fost alaturi anul trecut si pentru cele doua premii personalizate, oferite la tema #32 "Desenam pe...", dar si la tema #34 "Sortulet", reportat pentru tema #35 "Rama/Album Foto".


PV: Draga Maria, iti multumim ca ni te-ai alaturat anul trecut si ca sponsor! Suntem sigure ca premiile create si oferite de tine, au adus multa bucurie! 
Te invitam sa te prezinti! :)
Maria- Matrioshka Handmade: Sub numele Matrioshka Handmade se ascunde o mama, o sotie, o prietena cu numele Maria.


PV: Iti mai amintesti cum si cand ai descoperit dragul de lucru de mana? Dar de prima ta lucrare?
Maria- Matrioshka Handmade: Dragul de lucru de mana l-am descoperit la bunica mea. O vedeam mereu brodand goblenuri, fete de masa, servetele si pernute decorative. Am inceput prin a broda in X :), brodand la un fundal al unei pernute pe care erau reprezentati niste trandafiri brodat initial de catre buni. Apoi am continuat cu un tablou „Casuta de la marginea raului” si tot asa au continuat micile mele creatii printre care se numarau mini tablouri, pernute si servetele:).



 
PV: Ne-ar placea sa aflam mai multe amanunte despre  proiectul tau minunat Matrioshka Handmade.
Maria- Matrioshka Handmade: Matrioshka Handmade inseamna produse lucrate manual cu tenta ruseasca. De unde si denumirea Matrioshka provenita de la renumita papusa din lemn. Ofer produse pirogravate in lemn natur, dar si bijuterii brodate manual. Produsele mele se adreseaza atat adultilor cat si copiilor. Prin ele vreau sa transmit ceea ce am deprins eu de la bunicii mei si anume dragostea pentru frumos, veselia, optimismul si voia buna.


PV: Iti place sa lucrezi cu materiale si in tehnici diferite.. Ai totusi un top al preferintelor? Care ar fi acesta si.. de ce?:)
Maria- Matrioshka Handmade: Nu am un top al preferintelor deoarece ma axez pe doua lucruri care imi plac mult – pirogravura si broderia. Tehnica folosita depinde de cel care va primi darul din partea Matrioshka Handmade :), fiecare model fiind unicat.

P.V. Cele doua premii oferite sunt pur si simplu adorabile. Pirogravura, lemnul, modelele - cum iti vin ideile? Iti mai amintesti povestea din spatele celor doua premii ?:) 
Maria- Matrioshka Handmade: Ideile depind in mare masura de persoana careia ii este destinata surpriza :)  Atunci cand creez caut sa ma informez despre persoana respectiva, ce preferinte are in materie de flori, animale, culori, etc...de aici si ideile, fiind variate si diverse.

Premiul oferit pentru Tema #32 "Desenam pe..."
Premiul cu linguritele din lemn a fost creat in baza povestilor rusesti. Tuturor ne place sa avem in casa vesela decorativa, dar si mai frumos e ca aceasta sa fie si folosita :).
Tema #34 "Sortulet", reportat pentru Tema #35 "Rama/Album Foto"
Cercelusii de purtat pe o vreme torida au fost creati in zilele caniculare, cu gandul la mare si la racoare:).


 
PV: Cum se inteleg, din punctul tau de vedere, materialele reciclate/refolosite sau naturale cu cele noi din magazinele de specialitate?
Maria- Matrioshka Handmade: Se inteleg bine, daca le combini cu gust si nu faci exces de „artificial”.

 

PV: Ne-ar placea sa aflam un episod amuzant din atelierul tau de creatie :)!
Maria- Matrioshka Handmade: Amuzanta a fost fetita mea cand a vazut mini mobilierul din gradina, potrivit pentru casuta ei de papusi. Era atat de mirata ca se poate realiza asa ceva, incat a facut o lista cu mobilerul ce urma a fi creat pentru viitor :). Iar atunci cand brodez mereu pierd ghemele cu ata colorata si cel mic se infasoara in ele asemeni unui pisic jucaus :).

 

P.V. Daca ar fi sa alegi o tema preferata dintre cele prezente pe Provocari Verzi pana acum, care ar fi aceasta? De ce?
Maria- Matrioshka Handmade: Tema preferata a fost „In gradina „deoarece sunt o mare iubitoare de flori, lemnul se potriveste atat de bine cu natura :).

 

 
PV: Crezi ca principiul 3R(redu-refoloseste-recicleaza) este suficient cunoscut la noi in tara? Este el, din punctul tau de vedere, benefic vietii?
Maria- Matrioshka Handmade: Consider ca este cunoscut in gradinite, atunci cand copilasii recicland creaza lucruri noi. Dar totusi ar fi bine sa fie destul de cunoscut si in randul adultilor. Cu siguranta este mult mai benefic vietii decat ceea ce este artificial. Iar ceea ce este recreat cu mainile tale este mult mai placut ochilor :).




 
PV: Ai un mesaj pentru Provocari Verzi, sau pentru participantii la provocari si cei care ne urmaresc activitatea?
Maria- Matrioshka Handmade: Doresc PROVOCARILOR VERZI sanatate iar participantilor ... lasati-va liberi in lumea frumosului!




Ii multumim Mariei pentru ca a stat de vorba cu noi - a fost o reala bucurie :) !!
Nu uitati sa vizitati proiectul  Matrioshka Handmade. Este cu siguranta o lume plina de magie si frumos :)!!!
 
Pe 25 ianuarie (23:55) se incheie inscrierile lucrarilor pe tema #39 "Capace de PET" - primul indiciu primit in calatoria noastra spre zana Verde Fluturas. Abia asteptam sa vedem cum se creioneaza calatoria fiecaruia dintre noi pe urmele zanutei !!!

Un comentariu: